Ovidiu Herea (31 ani) a devenit jucător liber de contract după ce şi-a reziliat contractul cu formaţia Xanthi Skoda din Grecia, al cărei antrenor este Răzvan Lucescu.
Momentan, Herea activează pe postul de tată full time, având-o „coechipieră“ pe iubita lui, Otilia, mama băieţelului său Eduard Elias (aprox. 9 luni). Îi vedem pe cei doi iubiţi în parc, la o plimbare cu fiul lor. Sunt îmbrăcaţi aproximativ la fel, tricou şi jeanşi scurţi, ambii cu pălării pe cap, doar că în timp ce Ovidiu împinge căruciorul, Otilia duce pe umăr o geantă Louis Vuitton, ca orice iubită de fotbalist care se respectă .
Herea şi Otilia sunt împreună din 2014, de pe vremea când el juca în Elveţia, la FC Sion, şi, la mai puţin de un an de când s-au cunoscut, au devenit părinţii unui băieţel. Otilia l-a însoţit pe iubitul ei şi în Grecia, dar nu s-au adaptat acolo, motiv pentru care Herea şi-a reziliat contractul cu Xanthi, aşteptând acum să încheie un contract avantajos cu vreo echipă din străinătate.
Relaţia lui Ovidiu cu Otilia a fost o surpriză pentru cunoscuţii fotbalistului, care credeau că acesta se va căsători cu Bianca, femeia cu care avusese o relaţie de aproape şase ani,
însă neştiute sunt căile Domnului şi ale oamenilor.